ECDUR – Sprijin de urgență pentru dezvoltarea timpurie a copiilor refugiați din Ucraina
- Stadiu
- Finalizat
- Început
- 1 iulie 2022
- Încheiat
- 30 decembrie 2023
Proiectul ECDUR – Emergency Early Childhood Development Support for Ukrainian Refugees a urmărit asigurarea sprijinului pentru dezvoltarea timpurie a copiilor refugiați din Ucraina, cu accent pe copiii cu dizabilități, întârzieri în dezvoltare, dificultăți comportamentale sau risc de apariție a acestora.
Dezvoltat prin parteneriatul dintre UNICEF și Asociația Europeană a Furnizorilor de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități (EASPD), proiectul a fost implementat în România, Republica Moldova, Polonia, Slovacia și Bulgaria, prin intermediul organizațiilor partenere naționale.
Principalele direcții de intervenție:
Formarea consultanților de familie, pentru consilierea părinților, identificarea nevoilor de dezvoltare ale copiilor și facilitarea accesului la servicii sociale, medicale și educaționale;
Formarea facilitatorilor de sprijin parental de la egal la egal (peer support), pentru organizarea grupurilor de suport și reducerea izolării familiilor refugiate;
Consolidarea capacității serviciilor de intervenție timpurie și promovarea unor politici și mecanisme de sprijin adaptate copiilor cu dizabilități și familiilor acestora.
În România, FONSS a coordonat implementarea activităților naționale, contribuind la recrutarea și formarea consultanților de familie și a facilitatorilor de grup, colaborarea cu organizațiile care sprijineau refugiații și identificarea dificultăților de acces la serviciile specializate.
La nivelul celor cinci țări participante, proiectul a contribuit la formarea a 545 de consultanți de familie și 577 de facilitatori de sprijin parental, care au oferit asistență pentru 20.441 de copii și familiile acestora. Au fost realizate evaluări ale sistemelor naționale de intervenție timpurie și recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor.
Proiectul a fost recunoscut prin Zero Project Award 2024, pentru abordarea inovatoare a sprijinului acordat copiilor și familiilor afectate de strămutarea forțată.
Perioada de implementare: iulie 2022 – decembrie 2023
Coordonator: EASPD – Asociația Europeană a Furnizorilor de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități
Partener internațional: UNICEF
Partener național în România: FONSS
Finanțare: Proiect derulat prin parteneriatul UNICEF–EASPD, cu sprijin financiar din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii și a donatorilor mobilizați prin comitetele naționale UNICEF din Belgia și Danemarca.
