Cerem Ministerului Sănătății să nu ne întoarcă la perioada caminelor spital!

FONSS semnează alături de partenerii din Platforma socială și alte federații și organizații un punct de vedere primis Ministerului Sănătății cu privire la Ordinul de ministru care să reglementeză normele de sănătate și siguranță pentru centrele rezidențiale.

Mai jos postăm integral textul:

“Domnule ministru Alexandru Rafila

Organizațiile membre ale Platformei Sociale au remarcat apariția proiectului de Ordin pentru aprobarea Normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un centru rezidențial pentru adulți în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare, care a fost introdus în procedura de transparență decizională în data de 28 decembrie 2023, cu o perioadă de consultare de 10 zile calendaristice.

Față de apariția acestui proiect de act normativ, în baza Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, vă solicităm:

1. extinderea termenului de consultare, urmare a faptului că perioada în care poate fi citit și se pot face observații înglobează patru zile libere aferente finalului de an, ceea ce restrânge în mod real la șase numărul zilelor de consultare;

2. organizarea unei dezbateri publice în format hibrid, la care să participe reprezentanții furnizorilor privați și publici de servicii sociale de tip rezidențial pentru categoriile vizate de ordin, ai Ministerului Muncii și ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități;   

3. înscrierea tuturor semnatarilor acestui document la cuvânt în cadrul dezbaterii publice, pentru a susține punctele de vedere cu privire la acest Ordin de ministru, de o importanță covârșitoare pentru funcționarea centrelor rezidențiale de adulți, deoarece de el poate depinde licențierea/relicențierea unui serviciu social.

Vă prezentăm mai jos câteva dintre observațiile cu privire la conținutul Ordinului pentru aprobarea Normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un centru rezidențial pentru adulți în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare, care ne determină să formulăm solicitările de mai sus:

1. Ordinul de ministru introduce o sumă de reglementări  în sectorul serviciilor sociale, inclusiv al celor de îngrijire, locuire și incluziune în comunitate, pe care le preia din pachetul de proceduri specifice rețelei medicale. În forma actuală, aceste proceduri  duc aceste centre, ca viziune și profil, înapoi în timp către căminele spital.

Nu se ține cont de faptul că serviciile sociale au o paletă foarte variată de activități care se concentrează pe îngrijire, asistență socială, terapie ocupațională, consiliere, viață independentă sau sprijin pentru viața de zi cu zi, pe baze egale cu ale oricărui cetățean. Serviciile cu caracter medical sunt incluse doar ocazional în centrele sociale, și doar pentru anumite categorii de persoane extrem dependente, ori aflate în stadii terminale de boală. De cele mai multe ori, serviciile medicale sau cele conexe (psihologice, de recuperare medicală, de terapie ocupațională etc.) sunt oferite în prezent prin contracte sau consultații cu furnizori specializați de servicii medicale, externi acestor servicii.

• Ordinul nu distinge între specificitățile serviciilor pentru vârstnicii și adulții cu dizabilități și serviciile pentru persoanele cu boli cronice sau pentru vârstnicii extrem dependenți. El tratează în mod identic autorizarea unui serviciu de îngrijiri paleative pentru vârstnici sau bolnavi cronici în fază terminală (unde componenta de asistență medicală poate fi foarte necesară) cu centrele de integrare prin terapie ocupaţională, centrele de pregătire pentru o viaţă independentă sau centrele de servicii comunitare şi formare pentru persoane cu dizabilități (în care sunt îngrijiți sau locuiesc beneficiari care pot participa la activități în comunitate).

În aceste ultime cazuri, este dreptul beneficiarilor de a accesa rețeaua medicală din comunitate, la fel ca oricare alt cetățean, nu de a fi izolați într-o clădire în care toate serviciile sunt prestate de angajații proprii ai serviciului respectiv. De asemenea, nu se face distincție între centrele rezidențiale de capacitate foarte mică (1-6 locuri), cu profil de locuire individuală, și centrele colective, multifuncționale sau cele cu profil medico-social.

• Reforma complexă din domeniul dizabilității, aflată în prezent în derulare și asociată conceptului de dezinstituționalizare, menționează foarte clar principiul separării locuirii, de serviciile de suport din comunitate.

În cazul locuințelor protejate, de pildă, este foarte important ca acestea să își păstreze exclusiv profilul de sprijin al locuirii, în timp ce toate celelalte servicii de sprijin pentru viața independentă a beneficiarilor trebuie acordate din comunitate: ajutorul pentru gospodărie, asistentul personal, serviciile de consiliere sau terapie psihologică, serviciile medicale, serviciile de terapie ocupațională, serviciile socio-culturale și de recreere, serviciile de sprijin pentru accesul pe piața muncii etc.

La fel, în centrele de pregătire pentru viață independentă (CPVI), aflate tot sub incidența articolului 51, aliniatul 3 din Legea 448/2006, aceste componente de sprijin pentru autonomia și incluziunea adulților cu dizabilități trebuie acordate în comunitate. În acest mod, adulții cu dizabilități învață progresiv să își organizeze viața și rutinele zilnice la fel ca oricare locuitor din comunitate, nu rămân izolați într-o clădire din care nu mai ies, poate, niciodată, și în care toate serviciile sunt prestate ”in house”.

• Ordinul propune o redimensionare a infrastructurii centrelor, prin introducerea (fără justificare) a unor servicii care pot fi realizate în alte clădiri sau spații, ori pot fi achiziționate de la furnizori specializați.

Iată câteva exemple:

Art.4 din proiectul Ordinului: ”Sectorul de primire se va amplasa în zona accesului principal, în apropierea sau în legătură cu spațiile destinate serviciului administrativ al centrului rezidențial. Acesta se compune din: spațiul de acces general și o sală de aşteptare (1 mp/pers.); garderobă pentru vizitatori, birou informaţii și întocmire acte pentru admisie (12-16 mp).”

Contraargumente:

În rețeaua serviciilor sociale există câteva categorii de servicii care nu dispun (și nici nu trebuie să dispună) de astfel de ”sectoare de primire” – locuințele protejate și centrele de pregătire pentru viață independentă, casele de tip familial pentru diferite categorii de beneficiari, se află deseori localizate în clădiri de locuințe sau spații de mici dimensiuni, identice cu cele ale populației generale. Așa cum nici acasă la noi nu avem garderobă pentru vizitatori sau sală de așteptare, ci doar un hol și o sufragerie pentru vizitatorii noștri, la fel și beneficiarii locuințelor protejate dispun de aceleași condiții de locuit. Este complet anacronic să revenim la vechile servicii rezidențiale ale adulților cu dizabilități, în acest mod, în care zonele de locuire se aseamănă saloanelor ori spațiilor de îngrijire din spitale.

Articolul 5 prevede o majorare a spațiilor alocate pe persoană, în aceste clădiri rezidențiale.

Dimensiunile prevăzute în ordin nu au totuși o bază de calcul care poate fi corelată cu normativele de accesibilitate în vigoare. Dimensiunile unui spațiu de locuit sau de activități cotidiene trebuie corelate cu cele din normativul pentru clădirile adaptate circulației persoanelor cu dizabilități, NP 051/2012-revizuit NP 051/2000.

Astfel, normativul menționat nu indică niciunde o suprafață minimă a locuinței pentru persoana cu dizabilitate, ci doar reglementări obligatorii pentru anumite spații funcționale din cadrul locuinței: culoare de trecere, spațiul minim de întoarcere necesar manevrării scaunului rulant, înălțimea la care trebuie amplasate chiuvetele, birourile, lățimea coridoarelor și a ușilor de acces etc.

La fel, regulamentele altor țări cu istoric îndelungat în ceea ce Convenția Națiunilor Unite pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități numește ”adaptare rezonabilă a mediului pentru persoanele cu dizabilități” (Irlanda, Marea Britanie, Canada etc.) evită să stabilească o dimensiune minimală a spațiului de locuit pe persoană, ci reglementează doar dimensiunile minimale ale spațiilor funcționale din interiorul locuinței, astfel încât persoana care folosește un scaun rulant să se deplaseze cu ușurință și să poată să realizeze activitățile zilnice în condiții optime. Aceste dimensiuni minimale se referă la:

• Spațiul de întoarcere (raza de cerc sau diametrul unui cerc) necesar utilizatorului de scaun rulant la transferul din pat în scaunul rulant, precum și în încăpere, ori la folosirea biroului, chiuvetei din baie sau bucătărie etc.,
• Spațiul liber care trebuie să rămână liber pe trei laturi ale patului, pentru situațiile în care persoana trebuie manevrată de unul sau doi îngrijitori,
• Lățimea ușilor și a căilor de acces ori a coridoarelor sau holurilor,
• Spațiile necesare pentru eventuale echipamente mobile (de exemplu, dispozitive electrice de ridicare a persoanelor etc.) – dar acestea din urmă nu sunt condiții generale pentru toate clădirile, ci doar pentru acelea care au un specific de îngrijire a rezidenților cu mobilitate redusă.

În articolul 5 se introduc spații suplimentare, obligatorii pentru toate clădirile cu rol rezidențial, uneori fără justificare (baie pentru fiecare dormitor în parte, spații specifice personalului medical, spații pentru activități socio-culturale etc.).

 Contraargumente:

• În cazul dormitoarelor care adăpostesc o singură persoană, este imposibil de prevăzut că toate aceste dormitoare vor avea baie proprie. Există locuințe protejate în România, considerate chiar modele de bună practică la nivel european, care încurajează locuirea beneficiarilor în camere cu un singur rezident în dormitor, dar care dispun de o baie comună la 3 sau 4 dormitoare, așa cum și apartamentele noastre au o baie la 2 sau 3 camere. Atât timp cât căile de acces sunt corect dimensionate și condițiile de igienă sunt corespunzătoare, nu înțelegem de ce fiecare dormitor trebuie să aibă baie proprie.
• Se introduc spații suplimentare purtătoare de costuri de dotare, utilități și resurse umane, cum ar fi:
  • cabinet asistente medicale și cameră de gardă pentru medici,
  • spații de sterilizare de instumentar medical (în condițiile în care în unele dintre centrele sociale nu se fac și servicii medicale),
  • bloc alimentar (nu doar spațiu de preparare sau încălzire sau servire masă).
• Este evident că în situația locuințelor protejate, a centrelor de viață independentă, aceste spații nu au niciun sens. Aceste servicii nu au un specific de îngrijire medicală, iar persoanele adulte cu dizabilități nu pot fi asimilate automat cu pacienții unui serviciu medical. Adulții cu dizabilități nu sunt ”bolnavi” sau ”pacienți” în sine. Ei au afecțiuni medicale la fel ca oricare cetățean, iar uneori au nevoie de o îngrijre specializată, cu caracter medical pronunțat. Dar aceste cazuri nu reprezintă decât un procent mic din populația totală a persoanelor cu dizabilități.

La Articolul 8 se menționează faptul că ” (4) Centrul rezidențial va asigura circuite funcționale optime și sigure pentru beneficiarii săi.”

Este important de precizat că în centrele rezidențiale cu profil de locuire și viață independentă, care au ca scop familiarizarea și antrenarea adulților cu dizabilități pentru o viață (autonomă sau semi-autonomă) în comunitate, aceste circuite trebuie regândite. Nu putem avea ”circuite” separate pentru servirea mesei, de pildă, în apartamente, ori ”ghișeu” pentru vasele murdare etc. Aceste lucruri sunt tocmai acelea care fac obiectul reformei ample din domeniul dizabilității în prezent, iar reglementările sanitare trebuie să ajute această reformă cu prevederi corespunzătoare, care să îmbine securitatea și sănătatea beneficiarilor cu profilul sau scopul serviciului respectiv.

La articolul 9 este reglementat sectorul activităților social-culturale. Trebuie clarificat faptul că nu toate centrele rezidențiale dispun (sau trebuie să dispună) de acest spațiu, pentru că principiul dominant este acela de a furniza aceste activități în comunitate, cu participarea activă a persoanelor din centrul rezidențial. Separarea locuirii de serviciile de suport sau de incluziune în comunitate este esențială.

La articolul 10 este reglementat ”blocul alimentar”. Este important de precizat că în locuințele protejate, casele de tip familial pentru vârstnici, centrele de pregătire pentru o viață independentă ori în alte centre de capacitate mică, acest bloc alimentar nu există și nici nu trebuie să existe. Profilul dominant al acestor servicii sociale este de locuire cu servicii de suport. Serviciile de suport (asistent personal, îngrijire la domiciliu, asistență petru viața independentă, consiliere economico-financiară etc.) au rolul de a permite persoanelor să trăiască în comunitate, la fel ca oricare alt cetățean, în condiții cât mai apropiate de cele ale locuitorilor obișnuiți. A reglementa aceste servicii cu aceleași prevederi ca pentru centrele colective de capacitate mare este o foarte mare eroare și poate fi atacată în justiție ca o încălcare a drepturilor fundamentale de viață independentă a persoanelor. (A se vedea, de exemplu, prevederile articolului 19 din Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, transpusă în legislația națională prin Legea 221/2010). De cele mai multe ori, în aceste servicii există bucătării obișnuite, folosite de rezidenți în aceleași condiții în care noi folosim bucătăriile în casele noastre. Normele de securitate sanitară trebuie să țină cont de acest specific și să ajute furnizorii de servicii sociale să gândească spațiile respective în așa fel încât să fie sigure pentru beneficiari, dar totodată să permită o viață normală, decentă a beneficiarilor, cu toate drepturile lor respectate.

Menționăm și că orice ordin de ministru, care produce efecte asupra unui sector de activitate subordonat unui alt domeniu (în cazul nostru, cel social), ar trebui să se realizeze după studierea si aprofundată a reglementărilor de pe domeniul principal de activitate.  În cazul acesta ne referim în primul rând la standardele de calitate prin care se impun criteriile minime de funcționare pentru centrele rezidențiale (Ordinul 29/2019, 25/2019, 81/2019).

Semnatarii prezentei scrisori apreciază că, dincolo de anacronismul unora dintre măsurile prevăzute în ordin și neconcordanța lor cu profilul serviciilor sociale,  Ordinul va întrerupe activitatea majorității furnizorilor publici și privați sau îi  va scoate în afara cadrului legal, expunând beneficiarii de servicii la o lipsă acută a serviciilor de locuire, îngrijire și suport.

Modificările privind numărul de persoane care pot fi îngrijite într-un serviciu, numărul de angajați necesari, exigențele de spațiu folosit, recompartimentarea, redotarea conform actualelor prevederi, toate vor duce la o creștere foarte mare a costurilor minime pe beneficiar,  total necorelate cu actualele costuri minime și cu bugetele alocate de la bugetul de stat sau bugetele locale pentru aceste servicii. De altfel, Ordinul nu ține cont de planificarea bugetară sau bugetarea făcută prin proiecte deja în desfășurare.

Ordinul nu menționează nicio perioadă tranzitorie. În cazul unor modificări de asemenea anvergură, este necesară prevederea unei perioade de grație până la care să intre în legalitate serviciile deja existente.  Nu se precizează, de asemenea, dacă serviciile actuale vor fi reevaluate și care este legătura dintre aceste reevaluări și menținerea (sau nu) a licenței active de funcționare.

Ordinul nu include o listă de verificare a aspectelor cheie pentru autorizarea sanitară. Similar reglementărilor din țările europene, propunem alcătuirea unei liste de itemi principali de verificare, pe baza cărora să se poată decide calificativul de ”adecvat”, ”neadecvat” sau ”cu propuneri de îmbunătățire” al centrului rezidențial respectiv.

Platforma Socială vă poate sta la dispoziție cu astfel de modele de liste de verificare.

Suntem convinși că acest ordin nu este un act de intenție pentru închiderea centrelor rezidențiale, ci este doar expresia dorinței de a găsi căi instituționale pentru o calitate mai bună a serviciilor rezidențiale pentru adulți.

Apreciem însă că Ordinul are nevoie de multe îmbunătățiri sau modificări și este nevoie de un dialog constructiv între reprezentanții Ministerului Sănătății, ai Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, ai Ministerului Familiei și Tineretului, precum și cu reprezentanții furnizorilor publici și privați de servicii sociale, pentru corelarea prevederilor din Ordin cu cele ale standardelor de calitate și cu principiile de funcționare a serviciilor sociale.

Pentru ca Ordinul să fie îmbunătățit, vă solicităm să discutăm profesionist, corect și constructiv împreună: dumneavoastră, reprezentanții ministerelor, și noi, furnizorii privați și publici. Este necesar să analizăm actul normativ pe baza observațiilor care vor veni în procesul de consultare.  Ne dorim să participăm activ la elaborarea unui Ordin care să reglementeze în mod corect calitatea serviciilor sociale, normele de sănătate și siguranță pentru beneficiari, prin stabilirea unor standarde conforme cu practicile și reglementările internaționale, și nu prin ridicarea unor ziduri de netrecut pentru funizorii de servicii.

Susțin acest punct de vedere:

1. FONSS – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale,
2. Confederația Caritas România
3. FONPC- Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil
4. Rețeaua Dizanet
5. Federația Filantropia
6. Federația Furnizorilor de Îngrijire pe Termen Lung
7. CNDR- Consiliul Național al Dizabilității din România
8. FEDRA- Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist
9. Federatia Sindrom Down din Romania
10. FOPCD este Federatia Organizatiilor de Parinti care au Copii cu Dizabilitati
11. SOIR- Organizația Sudeză pentru Ajutor Umanitar Individiual
12. Asociația Surasul Albastru Iași