Ce ar face mai bună viața persoanelor cu dizabilități?

Peste 100 de aparținători ai persoanelor cu dizabilități, persoanele cu dizabilități și ONG-urilor care prestează servicii sociale reuniți ieri la un eveniment dedicat lor, solicită de la:

?Guvernul României – Ministerul Muncii și Ministerul Familiei ?Înaintarea modificărilor la Legea 292- legea asistenței sociale (care deja sunt finalizate) către Parlament și trecerea de urgență la un mecanism prin care finanțarea serviciilor sociale să se facă după principiul ”banul urmează beneficiarul” acolo unde acesta dorește să primească serviciile la care are dreptul.?Înființarea de urgență de servicii pentru tineri și adulții care au rămas fără părinți, astfel încât să de evite instituționalizarea celor cu dizabilități în serviciile mari, rezidențiale.

?Minsterul Educației ?Suplimentarea profesorilor de sprijin în grădinițe și școli ?Formarea tinerilor specialiști care să lucreze ca profesori de sprijin.

? Primării și Consilii Județene ? bugetarea sumelor pentru achiziția de servicii sociale absolut necesare persoanelor cu dizabilități și achiziția acestor servicii de la ONG-uri dacă furnizorii publici nu le pot presta ? Decontarea cheltuielilor de transport ale persoanelor cu dizabilități și însoțitorului pentru ca aceștia să poată ajunge la serviciile sociale

?Părinții copiilor/adulților cu dizabilități: ?Mobilizare, unitate și insistență în a determina autoritățile locale să-și facă datoria în mod egal pentru toți cetățenii și cei cu dizabilități și să aloce fonduri pentru serviciile sociale.

?Comunității:?Schimbarea atitudinii față de copiii și adulții cu dizabilități. Etichetarea și prejudecățile ne afectează. Trăim toți în aceeași comunitate. Trecem prin aceleași greutăți. Haideți să ne bucurăm împreună.

Conferința a fost organizată de Fundația Star Hope România – membru FONSS, Federația Organizațiilor Neguvernamantale pentru Servicii Sociale- FONSS și Federațiile parintilor cu copii cu dizabilități, cu participarea Excelenței Sale, Therese Hyden, Ambasador al Suediei în România- o susținătoare a cauzei persoanelor cu dizabilități, dnei Elena Tudor director al Direcției Protecția Drepturilor Copiilor – Ministerul Muncii și dlui Mihai Chirica, primar al Municipiului Iași.

Întregul eveniment poate fi urmărit aici .

Participanți au vorbit despre cum li s-a schimbat viața în timpul pandemiei dar și despre dificultăți mai vechi cu care se confruntă:

Sărăcie, marginalizare și depresie accentuate de pandemie

• Pierderea părinților, uneori a unicului părinte de sprijin, în urma infectării cu COVID19, a afectat copii și tineri cu dizabilități, autoritățile negăsind soluții potrivite pentru îngrijirea acestora pe termen lung în propria locuință, ci doar în sistem rezidențial.
• Sistemul de protecție a copiilor si tinerilor cu dizabilități din România se bazează prea mult pe părintele care îndeplinește prea multe roluri. Viața lui e cumplită și copilul cu dizabilități este dependent de acesta.
• Pierderea abilităților cu greu obținute prin terapii costisitoare, degradarea stării de sănătate a copiilor și tinerilor cu dizabilități care nu au mai avut același acces la asistență și recuperare.
• Parinții copiilor cu dizabilități nu au mai comunicat și nu s-au mai putut întâlni în grupuri de dialog, ceea ce i-a facut să ajungă la atingerea pragului depresiv.
• Accentuarea sărăciei persoanelor cu dizabilități care fac față din ce în ce mai greu costurilor crescute.

Servicii sunt inaccesibile pentru multe persoane cu dizabilități. Fondurile sunt de la familie, din donații sau se bazează numai pe efortul ONG-urilor care ajung să înlocuiească rolul statului.

• 95% dintre persoanele cu dizabilități din familii nu beneficiază de servicii sociale de suport pentru ca nu le sunt accesibile fizic și financiar (sursa: Dizabnet, 2021)
• ONG-urile înlocuiesc deseori Statul Român, furnizând serviciile pe care acesta, desi are responsabilitatea, nu le acordă persoanelor cu dizabilități.
• 2 lei/zi este subvenția acordată de stat prin Ministerul Muncii pentru serviciile de recuperare pentru copii cu dizabilitați. Restul e din donații, fonduri europene sau banii părintilor.
• Sunt ONG-uri în dizabiltate care au și 80% din costul serviciilor de la donatori din străinatate.
• Asociațiile de părinți au funcționat în ultimii ani doar din donații individuale, unele fiind nevoite să sisteze activitatea în totalitate. În continuare aceste ONG-uri mici sunt nesusținute de autorități și în pericol să-și pierdă licențele sau să se închidă, ceea ce va avea un efect grav asupra beneficiarilor lor.
• Autoritățile locale deși afirmă faptul că sunt dispuse la sprijin nu oferă prin propriile structuri și nici nu cumpără de la ONG-uri serviciile de care au nevoie persoanele cu dizabilități. În fapt au o foarte mică implicare deși persoanele cu dizabilități sunt și răspunderea lor.
• Contractarea serviciilor sociale conform legii în România este posibilă dar foarte lentă sau deloc, iar ONG-urile nu au resurse să acopere numărul foarte mare de solicitări venite din partea persoanelor cu dizabilități.